EXPLOZIV! Augustin Zegrean: Modificarea Codurilor penale transformă România într-un paradis al infractorilor și al infracțiunilor! Ce-l sfătuiește pe președinte

EXPLOZIV! Augustin Zegrean: Modificarea Codurilor penale transformă România într-un paradis al infractorilor și al infracțiunilor! Ce-l sfătuiește pe președinte. Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean spune că modificarea Codurilor penale – trecută prin Parlament în procedură de urgență de către PSD-ALDE – este “un fel de invitație pentru comiterea de infracțiuni”. În opinia acestuia, președintele Klaus Iohannis ar trebui să utilizeze cele două pârghii pe care le are la dispoziție – sesizarea Curții Constituționale și retrimiterea la Parlament pentru reexaminare.

Augustin Zegrean a comentat pentru HotNews.ro „reușita” PSD-ALDE de a trece prin Parlament, pe repede înainte, modificarea Codurilor penale, cu argumentul de a le pune în acord cu decizia Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale zeci de prevederi din proiectele inițiale.

Fostul președinte al Curții Constituționale a spus că nimeni nu poate opri opoziția să atace din nou aceste proiecte la CCR, care nu poate fi blocată să facă un nou control pe textele noi, el afirmând că au mai existat situații când și punerea de acord a fost neconstituțională și legea s-a întors la Parlament.

“Cei care au făcut aceste modificări, această punere de acord, sunt aceiași care au făcut legea inițială. Mi-e greu să cred că au făcut texte mai bune decât cele pe care le-au făcut inițial și care au fost declarate neconstituționale”, a declarat Zegrean.

În opinia acestuia, inclusiv președintele Klaus Iohannis ar putea folosi cele două pârghii pe care le are: o nouă sesizare la Curtea Constituțională, unde să invoce alte motive de neconstituționalitate decât cele invocate în sesizarea inițială, și trimiterea proiectelor la Parlament pentru reexaminare.

“În afară de cei care au lucrat la lege, toată lumea spune că prin adoptarea acestor modificări România se transformă într-un paradis al infractorilor și al infracțiunilor”,afirmă fostul președinte al Curții Constituționale.

Dintre articolele controversate, Zegrean l-a amintit pe cel privind reducerea termenelor de prescripție. “Ce motiv ar fi să reducem aceste termene, care oricum au fost reduse în acești ani? Pentru ce, ca să facem pe plac cuiva?”.

Concluzia sa este că modificarea Codurilor penale este o invitație la infracțiuni: “Dacă se abrogă anumite infracțini, se reduc pedepsele și se reduce termenul de prescripție pentru anumite infracțiuni, sigur că infractorii vor fi tentați să comită aceste infracțiuni. Este un fel de invitație pentru comiterea de infracțiuni”.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală. Proiectele au ajuns la vot în Cameră după ce Comisia Iordache a dat raport favorabil, în mare viteză. Deputaţii PNL, USR şi PMP au criticat, miercuri, în plen, modificările aduse Codurilor, anunţând că le vor contesta din nou la Curtea Constituţională, considerând că acestea “favorizează corupţii în acte publice”.

Iată care sunt principalele modificări ale Codurilor penale adoptate de Comisia Iordache:

Scad pedepsele pentru abuz în serviciu

Este dezincriminată cu totul neglijența în serviciu

Scad termenele de prescripție. Specialiștii spun că această modificare-cheie îl avantajează direct pe Dragnea, în dosarul său privind angajările fictive

Termenul pentru denunț este redus la un an. După ce trece un an, persoana care face un denunț poate fi și ea pedepsită.

Interzicerea, în cursul urmăririi penale și al judecării cauzei, a comunicărilor publice, precum și a furnizarea altor informații provenind de la autorități publice, referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Acest lucru ar însemna că presa nu va mai putea furniza informații de interes public despre demnitari vizați de anchete sau despre faptele de care sunt acuzate aceste persoane.

Persoanele din cadrul autorităților publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau inculpate ca și cum acestea ar fi vinovate, decât dacă există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la acele fapte.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: