Liviu Dragnea a ajuns la Curtea Supremă, escortat de zeci de jandarmi. Sute de protestatari și susținători PSD la sediul Înaltei Curți

Liviu Dragnea are luni, de la ora 11.00, un nou termen la Înalta Curte în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului Teleorman, termen care ar putea fi și ultimul. La sediul Curții Supreme de pe Strada Batiștei din București au apărut deja atât protestatari anti-Dragnea, cât și susținători ai acestuia.

Ora 10.59: PSD-iștii prezenți la fața locului îi huiduie pe câțiva dintre reporterii televiziunilor care transmit de la fața locului

Ora 10.57: Susținătorii lui Dragnea scandează ”PSD!” și poartă pancarte pe care scrie ”Nu vrem procese politice”

Ora 10.53: Dragnea a fost escortat de jandarmi care i-au făcut loc printre oamenii care se înghesuiau în jurul său. Jandarmii i-au îmbrâncit atât pe oamenii de la fața locului, cât și pe reporterii care transmit de la fața locului. Dragnea e îmbrăcat într-un sacou bleu cu cămașă albă, fără cravată.

Ora 10.51: Dragnea a ajuns la Curtea Supremă. El a intrat cu greu în clădire prin șirul de oameni prezenți la proces care au strigat lozinci împotriva sa, dar și pro-PSD

Ora 10.46: Între susținătorii lui Dragnea și protestatari au avut loc câteva schimburi de replici peste capul jandarmilor, aflați în număr mare la fața locului

Ora 10.40: Imagini VIDEO de la Curtea Supremă, cu susținătorii lui Dragnea, dar și protestatarii anti-Dragnea

Ora 10.33: Peste o sută de susținători, dar și câteva zeci de protestatari sunt la fața locului, masați pe străduțele din jurul Curți Supreme

Ora 10.00: Jandarmii au încercat să instaleze garduri de protecție, dar, după insistențele protestatarilor, le-au înlăturat

Context:

După o serie de amânări cauzate de tertipurile la care a apelat Liviu Dragnea pentru a împinge la maximum ziua deciziei finale, termenul din 15 aprilie ar putea fi ultimul din lungul proces în care liderul PSD a primit în iunie anul trecut o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare.

Folosindu-se din plin de poziția sa de putere și antrenând în scopul conservării propriei libertăți instituții fundamentale ale statului, de la Parlament, Guvern și Curtea Constituțională, Liviu Dragnea pare că și-a epuizat aproape toate mijloacele prin care a împins la maximum hotărârea definitivă a instanței supreme.

Liderul PSD a mizat săptămâna trecută pe o decizie favorabilă din partea Curții Constituționale în speța completurilor de 3 judecători de la ÎCCJ, care i-ar fi șters condamnarea de anul trecut. După două ședințe succesive tensionate, miercuri și joi, judecătorii constituționali au preferat să amâne însă o decizie, stabilind un nou termen pentru dezbateri în ziua de vineri, 19 aprilie.

După ce Guvernul Dăncilă a refuzat să dea OUG pe modificarea Codurilor în beneficiul liderului PSD, Liviu Dragnea a schimbat strategia prin care încearcă să evite o eventuală condamnare în dosarul angajărilor fictive, au declarat surse politice convergente pentru G4Media.ro. Potrivit acestora, Dragnea mizează acum totul pe decizia CCR asupra sesizării privind legalitatea constituirii completului care l-a condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate (detalii aici și aici).

La termenul anterior al procesului angajărilor fictive, pe 18 martie, Liviu Dragnea nu s-a prezentat, invocând probleme de sănătate, dar acest lucru nu a împiedicat Instanța Supremă să meargă înainte cu judecata. Magistrații au audiat martorii din dosar, unul dintre ei,Jenica Dumitru, fostă şefă la Resurse umane la DGASPC Teleorman, declarând că aproape 80% dintre salariaţii de la DGASPC Teleorman cunoşteau faptul că două angajate ale instituţiei lucrau de fapt la PSD Teleorman, însă nu comenta nimeni „de frică” să nu îşi piardă locul de muncă. Ea a mai spus că preşedintele de atunci al CJ Teleorman, Liviu Dragnea, cunoştea probabil situaţia celor două angajate.

Avocații lui Dragnea au anunțat deja că vor solicita Înaltei Curți să amâne judecarea procesului până după pronunțarea Curții Constituționale. Dacă judecătorii ÎCCJ vor respinge însă această solicitare, termenul de luni ar putea fi ultimul în acest dosar, urmând ca Liviu Dragnea să își afle decizia definitivă în aceeași zi sau în zilele următoare.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: