Reprezentantul părinților, despre lipsa broșurilor de admitere la liceu 2019: Îmi cer eu scuze că Ministerul nu a fost capabil să inițieze o cifră de școlarizare în timp util

Elevii de clasa a VIII-a nu știu care este numărul de locuri de liceu pe care se “bat”, care este orientativ media pe care trebuie să o obțină la Evaluarea Națională ca să aibă șanse la clasa pe care și-o doresc, nici în săptămâna în care se desfășoară înscrierile la examenele de final de clasa a VIII-a. Motivul: broșurile de admitere la liceu, care trebuie să conțină toate aceste informații, nu au ajuns în școli. “Ni s-a promis că până la sfârșitul anului școlar pentru clasa a VIII-a școlile vor primi și broșurile. Deci, până vineri, broșurile trebuie să fie în școli”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache

Este o situație specifică sistemului de învățământ, exact cum s-a creat în ultimii 30 de ani: decizii luate în ultima secundă. Și anul acesta am avut situația neplăcută cu cifrele de școlarizare care au apărut cu o întârziere incredibilă și eu, deși nu este responsabilitatea Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, îmi cer scuze în numele Federației, având în vedere că Ministerul Educației nu a fost capabil să inițieze o cifră de școlarizare într-un timp util, astfel încât să existe broșurile de admitere la liceu”, a afirmat pentru Edupedu.ro președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP) – Învățământ Preuniversitar.

Iulian Cristache a precizat că, “din informațiile pe care le am, joi a fost trimisă către unitățile de învățământ cifra finală de școlarizare și ni s-a promis că până la sfârșitul anului școlar pentru clasa a VIII-a școlile vor primi și broșurile. Deci, până vineri, broșurile trebuie să fie în școli”.

“Deși nu este vina mea, ca reprezentant al părinților, îmi cer scuze pentru situația neplăcută. Sperăm ca și Ministerul Educației să facă același lucru”, a continuat Cristache.

  • Broșurile de admitere la liceu – care trebuie să conțină numărul maxim de locuri scos pe fiecare filieră și profil de licee, precum și ultima medie de admitere de anul trecut – nu au ajuns în școli nici acum.
  • Conform legislației, aceste broșuri ar fi trebuit tipărite până pe 13 mai 2019.
  • Guvernul a tăiat anul acesta 30.000 de locuri la liceu, lăsând astfel de înțeles că vor merge mai mulți copii către profesională. Însă Ecaterina Andronescu nu și-a asumat să anunțe până în alegerile europarlamentare modul în care a repartizat cifrele de școlarizare pe licee și școli profesionale, lucru care a angrenat întâzieri fără precedent ale multor etape din calendarul de examene.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: