Dăncilă, după anununțul Bulgariei că o susține pe Kovesi: Aşa e în democraţie, unii susţin o anumită direcţie

Viorica Dăncilă a declarat azi la Ploiești că Laura Codruța Kovesi nu va fi susținută de Guvernul României, chiar dacă  premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunțat că o va susține pe Kovesi pentru funcția de procuror -șef european.

Îmi menţin punctul de vedere. Este opinia domnului Borisov, respect opinia fiecăruia, aşa e în democraţie, unii susţin o anumită direcţie, alţii susţin o altă direcţie, eu îmi menţin punctul de vedere pentru că mi se pare un punct de vedere corect.

Atâta timp cât cerem tuturor să-şi lămurească anumite aspecte legate de justiţie, această regulă trebuie respectată de orice cetăţean, de la primul până la ultimul cetăţean. Deci, aceasta este opinia mea, nu o cunosc pe doamna Kovesi, dau întotdeauna dovadă de solidaritate feminină, susţin femeile, dar eu cred că este foarte bine ca şi dumneaei să facă aceste lămuriri.”.

Scopul Parchetului European va fi acela de a investiga fraudarea de fonduri europene și cazuri de corupție sau de falsuri în înscrisuri oficiale.

Facebook Comments

%d blogeri au apreciat: